Review: Rimel SuperShock Brights, nuanța royal

După cum v-am promis, am revenit cu mai multe detalii despre noul rimel colorat de la Avon! Nu mai folosisem un rimel colorat de câțiva ani, dar vara asta mi s-a făcut dor de ele și atrasă fiind de pozele de la acesta din broșură, m-am hotărât să-i dau o șansă. Nu este prima oară când folosesc un rimel din gama SuperShock de la Avon, pe negru l-am avut de foarte multe ori, vreo 2-3 ani l-am folosit aproape doar pe el pentru că ne înțelegeam foarte bine, asta până au schimbat ceva la el. Nu știu ce, dar nu-mi mai oferea același volum și pasta se usca mult mai repede. Sau poate faptul că am mai încercat și alte rimeluri mai bune m-a făcut mai pretențioasă... nu știu ce să zic. Cert e că îl consider în continuare un rimel bun pentru prețul său, dar acum prefer să mai experimentez la acest capitol. Să revenim totuși la rimelul despre care vreau să vă vorbesc azi, respectiv SuperShock Brights în nuanța royal:


Are o cantitate de 10 ml, valabilitate 3 luni de la deschidere, un preț promoțional de aproximativ 15 lei și este disponibil pe 3 culori: albastru, verde și mov.

Ambalajul este exact același ca al clasicului SuperShock, doar că mai scrie un „Brights” pe el. Periuța este de asemenea exact aceeași ca cea de la varianta clasică a rimelului - o periuță foarte bună cu care mă înțeleg excelent, chiar am și păstrat una pe care am curățat-o pentru a o folosi la aplicarea uleiului de ricin pe gene!


Nuanța de albastru din tub e „wow”... absolut superbă! De aceea am făcut o poză cam ștearsă la periuță, nu reușeam să o surprind din cauza nuanței vibrante a pastei.

Din nefericire însă, nuanța nu e exact aceeași pe gene. În primul rând, la primele utilizări este foarte slabă, am fost nevoită să aplic în 4 sau 5 straturi (le-am pierdut numărul) ca să rezulte un efect cât de cât ok. Din fericire, acest lucru se rezolvă după ce se mai usucă puțin, cam după 3-4 utilizări. Acum pot aplica în doar două straturi, cu mențiunea că la primul insist puțin mai mult, dar nu exagerat, iar rezultatul este chiar mulțumitor pentru genele mele firave:



Nu-mi oferă un volum de dat pe spate, dar ce rimel colorat poate face asta? Mi se pare că îmbracă chiar frumos genele, nu încarcă, iar culoarea este destul de aproape de dorințele mele, suficient de intensă.Spre vârfuri face acele bobițe (nici nu știu cum să le spun), dar eu le înlătur cu unghia, pentru poze le-am lăsat ca să vedeți ce vreau să spun.

La capitolul rezistență nu-i pot reproșa nimic, stă neclintit pe gene până la sfârșitul zilei, fără să curgă sau să se transfere pe piele. Chiar l-am folosit foarte des la mare, pe plajă, și deși m-am mai udat puțin pe față nu a curs deloc.

În concluzie, deși prima impresie nu a fost una foarte bună, în cele din urmă mă bucur că am achiziționat acest produs, e numai bun pentru plajă sau pentru zilele în care n-am timp/chef de un machiaj mai complex al ochilor. Nu exclud nici ideea de a-l reachiziționa vara viitoare.


L-ați încercat? Vă tentează? Voi folosiți rimeluri colorate?


8 comentarii

  1. Da, am folosit si eu de vreo 2 ori rimel albastru, si daca nu ma insel unul era de la Avon, nu mai stiu exact.. Mi-a placut tare mult, iar acum stau si ma gandesc de ce nu mi-am mai cumparat.. :|

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că ți-au plăcut rimelurile colorate pe care le-ai încercat, poate vei mai reveni cândva la ele. :D
      Pupici!

      Ștergere
  2. Eu nu l-am incercat, am alt rimel albastru de la avon si nu m-a incantat prea tare. :( :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că nu ți-a plăcut cel încercat. :( Eu nu știu dacă am mai încercat alt rimel colorat de la ei, așa că nu pot spune nimic de altele, dar acesta chiar mi-a plăcut mult.
      Te pup!

      Ștergere
  3. Mi-am luat si eu un rimel turcoaz de la Avon,nu mai stiu din ce gama,dar m-a dezamagit,nu se vede deloc pe genele mele :( .O sa-l mai incerc si acum,ca s-a mai uscat de atunci si poate ,poate va avea loc o minune :D .
    Pupicei :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și varianta verde a acestuia am înțeles că n-are o culoare așa de frumoasă ca în catalog, dar n-am văzut cu ochii mei, doar așa mi s-a spus. :D Îți doresc să aibă loc „minunea”!
      Te pup!

      Ștergere
  4. Mie mi se par cam ciudate astea colorate. Nu stiu de ce nu ma incanta f tare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt pe gustul oricui, e drept! :D Mie mi-a plăcut mult pentru plajă..

      Ștergere