Lecturile mele din iarnă

Iarna asta a fost dedicată lecturilor cu mister și suspans, majoritatea alegerilor mele fiind mai mult sau mai puțin din categoria asta - ba roman poliștit, ba thriller psihologic - și cred că e pentru prima oară când pățesc să am un apetit atât de mare pentru genul ăsta de lecturi. De obicei le alegeam printre alte cărți mai greoaie, dar eu fac periodic câte o mică obsesie pentru un subiect sau un gen. Am citit totuși vreo două cărți și din alte categorii.

Cărți și citate favorite din 2023

Acest articol e deja o tradiție veche la care nu vreau să renunț, chiar dacă de data asta am întârziat mai mult decât îmi doream cu publicarea. Oricât de bogat sau de sărăcăcios e un an în lecturi se găsesc de fiecare dată câteva favorite de dat mai departe, așa că nu are importanță că în 2023 am citit un număr de „doar” 25 de cărți - lista completă aici, pe Goodreads, alături de diverse statistici - pentru că au fost destule cele care s-au remarcat în sens pozitiv.

În ultimii 3-4 ani mi-au scăzut considerabil numărul cărților citite, însă pentru prima oară nu mă mai simt vinovată că n-am putut mai mult, în schimb sunt bucuroasă că n-am abandonat complet obiceiul de a citi, fie și doar câteva pagini la finalul unei zile pline. Ceea ce încurajez pe oricine!

Lecturile mele din toamnă

Ce puține cărți am citit toamna asta, dar ce alegeri minunate am făcut - așa aș putea să descriu pe scurt lecturile mele din toamnă. Nu mi-am făcut pe cât de mult timp mi-am dorit pentru citit, au intervenit multe, dar măcar am fructificat bine timpul ăla puțin petrecut cu o carte în mână. Am fost surprinsă constatând că 3 din 5 cărți sunt scrise de autori români, n-a fost voit, așa s-a nimerit. Am făcut însă multe descoperiri bune pe categoria asta în ultimii ani.

Produse consumate în toamnă

Cred că asta fost prima toamnă în care am ignorat complet toate reducerile „bombă” și în afară de cărți și de niște creme de care chiar aveam nevoie nu mi-am luat nimic special. Au devenit atât de agresive campaniile astea promoționale „de Black Friday” încât parcă mai rău mă fac să fug de ele de la an la an. Ironia e că de data asta chiar îmi doream niște lucruri, dar mi-a trecut cheful.

Poate ar trebui să le mulțumesc, totuși, celor care au decis să facă niște campanii așa de agresive, am oricum destule produse care țin foarte mult și mai bine m-aș bucura de ele în loc să iau altele. Am făcut introducerea asta puțin pe lângă subiect ca să spun că n-am consumat foarte multe, dar nici n-am cumpărat prea multe, așa că e ok.

Alsacia, Franța - 5 locuri ca rupte din basme

Alsacia mi-a captat pentru prima oară atenția acum destul de mult timp prin imaginile faimoase din decembrie, cu orașele frumos decorate de sărbători, însă ulterior am realizat că regiunea înseamnă mult mai mult decât acele decoruri, iar în afară de Colmar și Strasbourg mai sunt și alte orașe/sate de văzut.

Eu nu sunt o împătimită a târgurilor de Crăciun, îmi plac și totuși nu atât de mult încât să călătoresc special pentru ele, așa că mi s-a părut mai atractivă o călătorie prin Alsacia într-o altă perioadă, pentru alte lucruri pe care le are de oferit regiunea.

Nu plănuiam să merg neapărat în vară, cred că preferam toamna sau primăvara, însă a fost o alegere din scurt pentru a înlocui un plan care a picat pentru călătoria de ziua mea. A fost bine și așa, nu mi-au știrbit prea mult din bucurie aglomerația și căldura, fiind mult mai rezonabilă la capitolele astea față de alte destinații din Europa.

Produse consumate în vară

Cu o întârziere mai mare decât intenționam și cu niște poze făcute într-o lumină deloc favorabilă, era totuși cazul să fac articolul ăsta și să pot duce la reciclat ambalajele produselor consumate în vară. Pe câteva deja le-am dus din greșeală, dar erau oricum de la produse de îngrijire care au mai apărut pe blog, așa că nu e pierdere mare.

Profit de ocazie să mai fac un îndemn la a recicla ambalajele cosmeticalelor și a produselor de îngrijire, ducându-le în locuri dedicate lor - am scris aici despre asta și despre alte mici gesturi pentru natură și mediu. În continuare vă povestesc cum mi s-au părut produsele consumate în vară, printre care am și câteva descoperiri mai noi.

Lecturile mele din vară

Vara nu e niciodată perioada din an cea mai bogată în lecturi, alte activități având prioritate, așa că cele 7 cărți finalizate vara asta nu sună chiar așa de rău. Au fost trei titluri care mi-au plăcut în mod special, dar nici celelalte n-au fost alegeri complet neinspirate. Cu speranța că toamna îmi păstrez obiceiul de a citi mult mai mult, vreau în continuare să vă povestesc puțin despre cărțile parcurse în vară...